În majoritatea discuțiilor despre recrutare există o „grabă”, o presiune de a ajunge cât mai repede la „soluție”: oameni, CV-uri, interviuri, dar, din experiență, lucrurile nu funcționează așa.
Când mă sună un client, conversația nu începe niciodată cu întrebarea „pe cine ai?”. Și nici nu ar trebui. Începe, aproape invariabil, cu altceva. Cu o formă de disconfort organizațional care nu mai poate fi ignorat.

  • Uneori este o scădere de performanță.
  • Alteori, o tensiune în echipă.
  • Sau un rol care există pe hârtie, dar nu produce rezultatele așteptate.

Dincolo de formulări, esența este aceeași: ceva nu mai funcționează, iar costul începe să devină vizibil. În acel punct, discuția despre candidați este prematură.

Iluzia că oamenii rezolvă lipsa de claritate

Există o presupunere frecventă, rar verbalizată, dar foarte prezentă în deciziile de angajare: dacă găsim omul potrivit, lucrurile se vor așeza. Este o presupunere comodă. Și, de cele mai multe ori, greșită.

  • Oamenii buni nu pot compensa un rol neclar.
  • Nu pot naviga eficient într-un context contradictoriu.
  • Și, mai ales, nu pot performa într-un sistem care nu știe exact ce așteaptă de la ei.

În astfel de situații, rezultatul este previzibil: după câteva luni, apar ajustări, corecții, frustrări, iar concluzia, rostită sau nu, este că „nu a fost potrivit”. În realitate, potrivirea nu a fost posibilă de la început.

Unde se rupe, de fapt, procesul

Rareori problema este lipsa candidaților. Piața este, fără îndoială, competitivă, dar blocajele reale apar, de cele mai multe ori, înainte de a începe căutarea.

  • În modul în care este definit rolul.
  • În amestecul de responsabilități operaționale și așteptări strategice.
  • În lipsa unor criterii clare de evaluare.
  • În decizii luate sub presiune, fără un cadru de referință.

Când aceste elemente nu sunt clarificate, procesul de recrutare devine un exercițiu de aproximare: se caută „ceva apropiat”, se validează „ce pare să se potrivească”, se decide pentru „ce este disponibil”, dar nu se construiește o decizie solidă.

Recrutarea, în esență, este o decizie de business

Un rol nu este doar o poziție de ocupat. Este o intervenție în mecanismul organizațional. Fiecare angajare mută echilibrul: redistribuie responsabilități, influențează ritmul de lucru, schimbă dinamica echipei.
De aceea, înainte de a căuta oameni, este esențial să înțelegi miza.

  • Ce anume trebuie să se schimbe odată cu acest rol?
  • Ce problemă concretă rezolvă?
  • Ce risc există dacă alegerea este greșită?

Fără răspunsuri clare la aceste întrebări, recrutarea rămâne un proces formal, cu toate etapele bifate, dar fără garanția rezultatului.

Despre ordine, nu despre viteză

Există o presiune constantă pe timp – „avem nevoie rapid”, „trebuie să mișcăm lucrurile”. Este legitimă dar, în absența clarității, viteza devine un factor de risc.
De aceea, abordarea mea este diferită, poate contraintuitivă pentru unii.
Nu încep cu căutarea ci încep cu înțelegerea:

  • Pun întrebări incomode, uneori.
  • Desfac rolul în componente reale, nu declarative.
  • Separ ce este esențial de ceea ce este doar dezirabil.

Abia după aceea, procesul de identificare capătă sens.

Ce se schimbă când începi corect

Când miza este clară, totul se simplifică. Criteriile devin concrete, deciziile devin argumentate, iar procesul, deși poate părea mai lent la început, devine mult mai eficient.

  • Nu mai cauți mult. Cauți relevant.
  • Nu mai alegi din volum. Alegi din potrivire.
  • Și, cel mai important, reduci semnificativ riscul unei decizii greșite.

Recrutarea nu este despre a găsi oameni. Este despre a înțelege ce trebuie schimbat în organizație și a decide cine poate susține acea schimbare.
Candidații sunt parte din proces, dar nu sunt punctul de plecare.

Remarca-te!

Mihaela B.