De fiecare dată când aud „trimite-mi niște CV-uri să vedem ce există în piață”, știu că discuția începe din locul greșit.
Pare logic. CV-ul este ceva palpabil. Ne dă senzația că lucrurile avansează. Că putem analiza, evalua, decide. Și totuși, de cele mai multe ori, acolo începe confuzia.
Pentru că un CV nu îți spune ce crezi că îți spune.

Un CV este o poveste comprimată. Îți arată traseul profesional al unui om: funcții, ani, responsabilități, poate câteva rezultate.
Ce nu îți arată este cât de potrivit este acel traseu pentru exact situația ta.
Nu îți arată dacă nivelul de autonomie pe care l-a avut până acum este compatibil cu mediul în care va intra.
Nu îți arată dacă stilul lui de lucru se potrivește cu ritmul echipei.
Nu îți arată dacă experiența acumulată într-un context foarte structurat poate funcționa într-un mediu flexibil sau invers.
Și, mai ales, nu îți arată dacă ceea ce cauți este formulat suficient de clar încât să poți recunoaște omul potrivit atunci când îl vezi.

Am văzut de multe ori recrutări care păreau blocate din lipsă de candidați. În realitate, nu era o problemă de candidați. Era o problemă de interpretare.
Se analizau CV-uri în detaliu, se comparau ani de experiență, se discutau companii anterioare, dar lipsea un lucru esențial: criteriul real de evaluare.
Când criteriul este vag – „să fie bun”, „să se descurce”, „să preia din sarcini” – orice CV poate părea insuficient sau, dimpotrivă, suficient, dar înșelător.
Și atunci apar decizii luate pe impresii.

Un recruiter bun știe că CV-ul este un instrument, nu un punct de plecare.
Înainte de a căuta oameni, trebuie înțeles ce înseamnă performanță în acel rol. Nu teoretic, ci concret. Ce ar trebui să fie diferit în trei, șase sau douăsprezece luni după ce omul intră în echipă?
Fără această viziune, CV-urile devin doar o colecție de experiențe interesante. Cu ea, devin relevante.

Mai este un aspect, rar discutat.
Candidații cu experiență știu să citească un proces. Simt repede dacă evaluarea este coerentă sau dacă se caută „ceva”, fără să fie foarte clar ce anume.
Când procesul începe și se termină în CV, fără o direcție limpede, cei mai buni aleg să nu continue. Nu din orgoliu, ci din instinct profesional. Și atunci rămân în discuție oamenii disponibili, nu neapărat cei potriviți.
De aceea spun că un recruiter bun nu începe cu CV-ul. Începe cu întrebarea simplă: „Cum vom ști că această angajare a fost una corectă?”
Dacă răspunsul este clar, CV-ul ajută. Dacă nu este, nici cel mai impresionant CV nu va face diferența.

Recrutarea nu este un exercițiu de comparație între documente. Este un exercițiu de claritate, iar claritatea nu se găsește în primele două pagini ale unui PDF.

Remarca-te!

Mihaela B.